Alina Dumitru si Dan Fasie au obtinut, sambata, medaliile de argint la Cupa Mondiala de Judo de la Sao Paolo. Delegatia Romaniei a mai cucerit doua distinctii: Andreea Chitu si Costel Danculea - bronz.

Alina Dumitru Foto: AGERPRES

Alina a castigat grupa A, a trecut in semifinale de Sumeyye Akkus (Turcia), dar a pierdut marea finala impotriva belgiencei Charline Van Snick si a fost nevoita sa se multumeasca cu argintul probei de 48 de kilograme.

Andreea Chitu a parasit turneul categoriei 57 de kilograme in semifinale, faza unde a fost depasita de catre Rafaela Silva, din Brazilia.

La categoria 66 de kilograme, Dan Fasie a cucerit argintul dupa ce a fost intrecut de Luiz Revite in finala.

Costel Danculea a pierdut in semifinale in fata lui Nyam-Ochir Sainjargal (Mongolia). In urma acestui rezultat, sportivul roman a castigat medalia de bronz.