Autoritatile britanice au fost sfatuite cum trebuie sa impiedice prezenta liderului libian, Muammar Gaddafi si a presedintelui Zimbabwe, Robert Mugabe, dupa ce organizatorii au dat sute de bilete celor doua tari, relateaza The Telegraph.

Cotidianul britanic noteaza ca membrii cabinetului au solicitat sfaturi referitoare la cum ar putea sa ii tina departe pe cei doi lideri.

Oficialii guvernamentali au fost alarmati cand au aflat ca sute de bilete au ajuns in Libia si Zimbabwe, dupa ce Comitetul de organizare a fost fortat sa faca acest lucru, in ciuda condamnarilor la adresa incalcarii drepturilor omului in aceste state.

In ciuda temerilor acestora potrivit carora prezenta celor doi lideri ar putea declansa o grava criza diplomatica, ministrii au fost insa asigurati ca atat Gaddafi cat si Mugabe au interdictie de a calatori.

The Telegraph a relatat ca fiul lui Gaddafi a solicitat si a primit circa 1.000 de bilete, iar prezenta Libiei la Londra 2012 este coordonata de familia Gaddafi, in timp ce tara se afla in razboi.

Decizia de a oferi Libiei sute de bilete risca sa infurie cei circa un milion de britanici care nu au mai apucat bilete. Insa organizatorii au fost obligati sa le aloce libienilor, dupa ce Comitetul Olimpic International nu a reusit sa elimine tara, in ciuda condamnarilor internationale.

Comitetul de organizare este nevoit sa ofere bilete fiecaruia dintre cei 205 membri ai Comitetului Olimpic International, indiferent de considerentele diplomtice sau politice. In total, 1 milion din cele 8,8 milioane de bilete au fost alocate tarilor membre.