Olimpiada de la Vancouver - combinatia perfecta dintre sport si noile tehnologii

de Lucretia Andriev     HotNews.ro
Marţi, 16 februarie 2010, 17:08 Sport | Alte sporturi

Sportivii sfideaza gravitatia la JO Vancouver
Foto: vancouver2010.com
Adrenalina, precizia, miscarile ce sfideaza gravitatia se impletesc intr-o forma aparte in fiecare disciplina sportiva a Jocurilor Olimpice de iarna. Editia din acest an a Olimpiadei duce, insa, toate aceste lucruri la un alt nivel, reusind sa le transpuna in casele tuturor celor pasionati de sport, prin intermediul celor mai recente progrese tehnologice. La acest capitol Olimpiada de la Vancouver este "cea mai tehnologizata" si interactiva editie de la prima palpaire a flacarii olimpice incoace. 

Jocurile de iarna de la Vancouver 2010 sunt primele Olimpiade transmise in totalitate in sistem high-definition. Dar editia din acest an va deschide un nou capitol, datorita noilor tehnologii.

Multe dintre sporturile de iarna prezente la Olimpiada sunt periculoase, se desfasoara in ritm alert si fiecare clipa de neatentie te poate face sa pierzi, ca telespectator, un moment important al cursei. Jocurile din acest an sunt deosebite, insa, prin modul in care arata iubitorilor sporturilor de iarna "minunea" noilor tehnologii.

Detinatoarele drepturilor de televizare a Olimpiadei de la Vancouver au cheltuit sume imense in tehnologie, investind in camere de filmat de ultima generatie, dar si alte "jucarii tehnologice".

Una dintre minunile noii tehnologii este Dartfish, un editor de imagine prin care se suprapun cursele a doi sportivi. Televiziunile au transmis duminica astfel de imagini, incercand sa arate telespectatorilor diferenta dintre evolutia medaliatului cu aur la schi acrobatic pe teren accidentat, canadianul Alexandre Bilodeau, si a ocupantul locului al doilea, australianul Dale Begg-Smith. Sportivii pareau ca participa impreuna la competitie, iar prin aceasta noua tehnologie s-a vazut clar unde a fost mai bun canadianul si unde a gresit australianul. 

Aceasta tehnologie nu este folosita in premiera la Olimpiada de la Vancouver (NBC a utilizat-o in editia trecuta a JO), dar este prima data cand aceste imagini sunt aratate de toate televiziunile ce transmit evenimentul.

In proba de snowboardcross de luni, iubitorii sporturilor de iarna au putut "trai" emotiile concurentilor prin intermediul unei mini camere de filmat asezate pe casca unui sportiv. Imaginile uneori "prea" realistice au introdus cu succes telespectatorii in "febra" competitiei.

O alta minune tehnologica folosita la JO de la Vancouver sunt camerele de filmat cu functii super slow motion. Prin intermediul acestor imagini telespectatorii pot vedea fiecare executie a sportivilor, in cel mai mic detaliu. "Noua jucarie" poate pune uneori zambete pe fata celor care privesc respectivele imagini deoarece televiziunile aleg sa foloseasca super slow motion-ul in momente cel putin bizare.

Astfel, telespectatorii au putut urmari "cu incetinitorul" un prim plan cu un sportiv dintr-o proba de schi fond caruia ii curgea saliva din gura. Un alt exemplu ar fi cel de luni, din timpul probei de coborare, atunci cand camerele au aratat in slow motion un sportiv care bea apa. O activitate care nu a durat prea mult in realitate, dar telespectatorii au putut-o "savura" un minut ce parea ca nu se mai termina, dandu-le impresia ca urmaresc o reclama la vreo bautura racoritoare.


Citeste mai multe despre   























1318 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version