Box/ Mult asteptatul meci dintre Pacquiao sI Mayweather a fost anulat

de Lucretia Andriev HotNews.ro
Joi, 7 ianuarie 2010, 16:39 Sport | Alte sporturi

Meciul Pacquiao-Mayweather, anulat
Foto: AGERPRES
Bob Arum, promotorul lui Manny Pacquiao a declarat pentru ESPN ca mult asteptata partida dintre filipinez si Floyd Mayweather Jr. nu va mai avea loc. Cei doi sportivi s-au intalnit marti cu un mediator in incercarea de a salva partida, dar nu s-a ajuns la niciun acord. Meciul era programat pentru 13 martie 2010 si se astepta ca acesta sa doboare recordurile in box-office.

"Lupta nu va mai avea loc. Stiam ca se va ajunge aici. Nu exista nicio sansa ca acest meci sa se dispute in martie. Nu e nicio sansa sa se mai dispute vreodata", a declarat Arum potrivit AP.

Cele doua parti s-au intalnit, marti, cu un mediator, dar dupa mai mult de noua ore de discutii nu s-a ajuns la nicio intelegere. Cei doi sportivi au mai apelat la mediere si in 2007, dar atunci au reusit sa ajunga la un numitor comun. Promoterul lui Pacquaio a declarat ca Mayweather nu a vrut de la bun inceput sa lupte in acest meci, aceasta fiind una dintre cauzele ce au dus la anularea partidei.

Neintelegerile dintre cei doi au aparut dupa ce Mayweather si staff-ul sau au cerut un control antidoping inopinat, insa filipinezul a refuzat. Dupa ce americanul a declarat ca refuzul viitorului sau adversar vine din faptul ca acesta este dopat, Pacquiao a hotarat sa-l actioneze in judecata pentru calomnie. 

Cu toate ca promoterul a anuntat anularea meciului, se zvoneste ca partida are multe sanse sa se desfasoare, tot acest scandal fiind doar o strategie tipica boxului, prin care se incearca atragerea publicitatii.


Citeste mai multe despre   
+ SHARE      
  
923 vizualizari
  • 0 (0 voturi)    
    Mayweather e super boxer dar Pacquaio (Joi, 7 ianuarie 2010, 18:49)

    Eneas [anonim]

    e terifiant !
  • 0 (0 voturi)    
    Friiica...fricaaa... (Vineri, 8 ianuarie 2010, 8:39)

    Cornel [anonim]

    Indiferent de situatie, cine citeste vede bine ca la mijloc e frica de a nu pierde titlul


Abonare la comentarii cu RSS
Rosia Montana
Vremea la


/
Maine:
|
Clasament Liga I         Etapa 18
Echipa Pct. Gol J
1 Dinamo 40 32-10 18
2 CFR 39 37-14 18
3 Rapid 37 30-17 18
4 Steaua 32 24-14 18
5 Otelul 31 17-14 18
6 Pandurii 30 29-18 18
7 Vaslui 30 28-17 18
8 U Cluj 28 24-18 18
       click pentru Clasamentul complet    
si programul Ligii I    

Hotnews
Agenţii de ştiri
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri