Competiile de aventura gen eco-challenge nu sunt foarte populare in Romania. Nu foarte multa lume e pasionata de alergarea pe munte, de mersul pe bicicleta, de coborirea in pesteri sau de improvizarea unei plute, si totul facut contra-cronometru. Cu atit mai meritoriu este in acest context efortul Corneliei David, care alaturi de echipa sa, formata majoritar din fete, a reusit sa termine cu bine Carpathian Adventure 2008, cea mai importanta competitie de gen din Romania.

Miercuri 6 august. La ora 18:00 are loc sedinta tehnica, doar cu capitanii de echipa. Particip si eu, sunt capitanul Vertical, singura echipa cu trei fete in componenta. Sunt foarte atenta sa nu imi scape nimic, primesc hartile si descoperim traseul concursului. Primim ultimele detalii de la organizatori referitoare la tura de mers, de mountain bike, pluta, speologie, rapel si tiroliana. Avem emotii, dar pregatim bagajul in liniste, vremea se anunta buna dar neaparat trebuie sa avem si haine mai groase, plus echipamentul obligatoriu.

Facem sedinta de echipa, stabilim fiecare ce isi ia in rucsac, pregatim echipamentul pentru pluta si cel pentru mountain bike, hartile si busola le avem. Ne culcam in fine, dar abia asteptam dimineata startului. Ora 5:30. Aproape gata de start, suntem chemati sa ni se verifice echipamentul: haina de ploaie, folie de supravietuire, lanterne – frontale, busola, telefon mobil, supracort si obligatoriu ni se verifica incaltamintea - se aude: “obligatoriu talpa Vibram sau Salomon” -, suntem norocosi toti patru (echipa e formata din Suzana Dan, Corina Fodor, Cornelia David si Andrei Corin Zinz) caci suntem incaltati cu Salomon.

Start....... unii incep mai tare, noi nu ne grabim caci traseul este foarte lung, urcam la refugiul Diana unde este primul check point, apoi spre creasta Pietrei Craiului pe Brana Caprelor, trecem de varful Ascutit apoi varful La Om, cel mai inalt din Piatra. Nu avem timp sa admiram prea mult peisajele, suntem atenti, unele locuri sunt expuse si stanca aluneca. Vedem echipe in fata si in spate, distanta nu este inca foarte mare; in 5h30’ ajungem in Saua Funduri – CP 4, am facut aproape toata creasta, suntem pe locul 7, incepem sa coboram spre Marele Grohotis, implicit ne indreptam spre masivul Fagaras.

Acum incepe greul cu adevarat, poteca nu mai este asa bine marcata, padurea defrisata nu este cel mai frumos peisaj. Ne intristam oarecum, e cald, lasam capul in pamant si ne facem drum printre bustenii si crengile cazute, incepem sa ratacim poteca, nu suntem singurii, trecem pe langa o stana, intrebam ciobanul, este gresit traseul, aflam ca si prima echipa Grind a luat-o tot pe aici, la indicatiile ciobanului ne indreptam catre traseul bun.

Au trecut deja peste 10 ore de la start, ne-am acomodat ca echipa, suntem echilibrati si ne intelegem, Suzi isi face griji sa nu ne prinda noaptea si sa ratacim prea mult, ii spun ca nu cred ca avem cum sa scapam de asa ceva. Apusul de soare ne prinde in Fagaras, diferenta de primele echipe incepe sa fie mai mare, noi ne pastram pozitia in primele 10 echipe, pe primul loc sunt “Fox Terrierii”, ma bucur, deoarece sora mea merge cu ei.

Noaptea in munti

Coborire in rapel Foto: Hotnews

Se lasa ceata, gresim traseul, ne pierdem de Corin pentru citeva minute, dar il regasim in poteca buna, nimerim cu greu intrarea spre masivul Iezer, ceata este din ce in ce mai deasa, nu se mai vede nici un marcaj, poteca este de negasit, incercam sa tinem muchia crestei pe directia sud. Suntem in apropierea unei stane, se aud cainii latrand, noi mergem inainte, nu suntem siguri daca este bine, dar urmam directia indicata de busola si harta, mergand ne trezim in fata unei echipe care doarme, stau toti grupati sub folia de cort, peste alte 5 minute gasim un cort pus, ei sunt norocosi, au unde sa doarma.

Mergem foarte greu, ne hotaram sa dormim si noi putin, e mult prea greu sa ne orientam prin ceata si deja suntem obositi, ne gasim un loc cat mai ferit de vant si ne bagam fiecare in folia de supravietuire, cu toate hainele pe noi. Adorm cu gandul la caldura din Bucuresti, la incredibilele diferente de temperatura. Mai mult de doua ore nu reusesc sa atipesc, incep sa tremur, hotarasc sa ne trezim.

Degeaba, unora chiar le e cald si bine iar ceata nu s-a ridicat si nici nu s-a luminat inca, este un fel de lumina confuza, asa ca mai stam putin. Rezist inca 30 de minute, mi-e foarte frig, “hai sa mergem” incep sa strig, “am dormit destul”......”strangem bagajul si uite, ne depaseste o echipa”. Stiu sigur ca directia este buna, ma gandesc ca trebuia sa fi plecat deja. Suntem amortiti, nu ne intram usor intr-un ritm mai alert, ne apropiem de CP 8 Curmatura Oticului, aflam ca prima echipa este in fata noastra cu 10h avans, au mers excelent.

Mancam ceva, profitam de energizantele Sponser primite la start, stim ca urmeaza un urcus de 600m pana spre varful Rosu. In curse de acest gen este foarte important ce mananci si cand, nu trebuie sa lasi sa ti se faca foame si de asemenea trebuie sa ai grija sa iti fie rucsacul cat mai usor. Ne gandim ca a trecut o zi, mai avem mult din proba de mers, suntem in Iezer si ne indreptam spre varful Papusa, “Hoinarii” sunt in fata noastra, ii depasim dar nu ne indepartam, nu stiu de unde atata putere, ma simt excelent, e soare acum si poate chiar putin prea cald.

Zona este superba, destul de salbatica, pasuni multe, stane chiar si cai. Gandim ca pana dupa pranz ajungem in Plaiul Foii, dar nu va fi asa, coboram spre Valea Dambovitei, drumul e foarte lung, bine ca am reusit sa gasim poteca buna. Din Valea Dambovitei urcam spre Tamas, pierdem iar poteca, pierdem si cateva ore, ne intoarcem si intram pe drumul bun, la ora 20h:40 suntem in Plaiul Foii in tabara de baza, suntem incurajati si felicitati.

Este tarziu nu mai avem cum sa plecam la proba de pluta, aflam ca doar trei echipe au reusit sa faca pluta in aceasta seara, timpul limita fiind ora 20:00. Suntem bucurosi ca am incheiat cu bine proba de treking, dormim trei ore si decidem sa plecam in jurul orei 1:00 la proba de bicicleta. Foarte multe echipe au sosit din proba de treking, acum incepe batalia, ne gandim la tactici si la varianta cea mai buna, trebuie sa alegem in ce sens parcurgem proba de bicicleta.

Se aude galagie in tabara, soseste prima echipa la tura scurta, sunt echipa “Valea Sambetei”. Nici nu adorm bine ca suna ceasul, ne trezim cu greu, “Corina, Suzi, Corin hai sa mergem!”, “hai hai!”. Aflam ca imediat se apropie de finish prima echipa la avansati, sunt cei de la Grind, nu ma bucur sa stiu ca unii termina concursul iar noi mai avem inca atat de mult….. Suntem gata de plecare dar sosesc cei de la Grind, ii felicitam, suntem prieteni, aflam ca nu este foarte grea tura de bicicleta.

Ne indreptam spre Rudarita, trebuie sa urcam spre masivul Fagaras iar apoi sa coboram la lacul Pecineagu unde va fi proba de pluta. Suntem multe echipe care plecam la ora aceasta, unii aleg acelasi sens cu noi, altii in sens invers. Luam avans in fata celorlalte echipe cand e vorba de impins bicicleta, avem un ritm constant si nu ne oprim, urmeaza o coborare abrupta pana la lac, suntem atenti si uneori decidem sa ne dam jos de pe biciclete pentru a nu risca prea mult.

La 5:20 ajungem la pluta, suntem a doua echipa din aceasta zi, in clasament suntem pe locul cinci la general.

Greu pe lac cu pluta mica

Orice amanunt conteaza Foto: Hotnews

E greu, aproape adorm cu vasla in mana, il lovesc pe Corin de mai multe ori cu vasla, e multa tensiune, pare ca nu inaintam, trebuie sa vaslim pana la locul indicat si sa ridicam numarul 15. O echipa deja se intoarce, abia se vede pana unde trebuie sa vaslim. In cele din urma stam trei ore si 20 de minute pe lac, terminam si proba de pluta, am fost norocosi, vantul nu a batut foarte tare, mi s-a parut cea mai grea proba, este trecut de ora 9, sunt foarte multe plute pe lac acum, noi mai avem putin si terminam, imi doresc sa nu avem nici o problema cu bicicletele, mi-e cunoscut traseul pe care il mai avem de parcurs, nu mai este nimic foarte greu.

Plecam spre Dambovicioara, urmeaza 23 de km de coborare, incercam sa mergem cat mai repede, curand ajungem la proba de speologie, este in Pestera Ursilor, CP 12, cautam cele trei indicii, ne grabim, ne-am imprastiat in toata pestera, terminam repede. Dar, surpriza, Suzi are pana la roata din spate a bicicletei. Repede schimbam camera, chiar ne grabim, stim ca din spate ar putea sa vina echipa “Truly” care ne-a calcat pe urme tot concursul, “Millet” si “Hoinarii” erau la lac, ei fac tura in sens invers, ne gandim ca poate ii intrecem.

Ajungem la Dambovicioara, ne indreptam catre proba de rapel si tiroliana, punem hamurile, urcam pana la locul indicat si cu emotii ne lasam in coarda, prindem viteza, chiar mi-a placut, as mai fi facut o tura daca nu ne grabeam. Urcam pe o via ferrata improvizata pana la proba de rapel, gata si cu aceasta proba. Suntem incurajati de cei de la check-point, nu se asteptau ca o echipa cu trei fete sa mearga asa de bine, nici nu credeau sa ajungem pana la ei.

Trecem de Cheile Brusturet, nici nu le admiram, urcam, e greu sa stam pe biciclete, mai si impingem la ele, mancam din mers, simtim si oboseala dar nu mai conteaza, ne incurajam unul pe celalalt, spunindu-ne ca mai este putin pana la finish. Urmeaza un traseu extraordinar de bicicleta pe la poalele crestei Pietrei Craiului, il cunosc bine nici nu este nevoie sa ne mai uitam pe harta, trecem de ultimul punct de verificare de La Table, de aici doar coborare pana in Zarnesti.

Coboram cu viteza Prapastiile, mi-e frica sa nu cad si sa ratam acum spre final tot concursul….. Suntem deja de partea cealalta a crestei Pietrei Craiului, inca 6 km si ajungem la final, se innoreaza dar scapam de ploaie, mergem spre finish, am emotii si nici nu ma mai gandesc pe ce loc ajungem, inca o curba si vedem tabara de baza si sosirea, aud incurajari, gata am reusit!! Am avut 58 de ore de concurs, am fost o echipa inedita, ne-am inteles bine intre noi si am fost echilibrati.

E minunat sa faci parte dintr-o echipa si sa iti indeplinesti obiectivele, noi am vrut sa terminam concursul, am terminat chiar foarte in fata, pe locul 6. Pe primele locuri au fost echipele: Grind, Fox Terrierii, Ozon, Nomad si Hoinarii. Am ratacit poteca, am ras, ne-am suparat dar am mers mai departe, am hoinarit prin Iezer cu Hoinarii si am fugit pe creasta Pietrei Craiului de cei din echipa Millet, unii au stat cinci ore pe lac, altii doar au vaslit la dus, iar la intors au iesit cu pluta in drum.

Sunt amintiri despre care tot vom povesti. Asta, desigur, pana la urmatorul concurs.