Premierul chinez Wen Jiabao a afirmat marti ca detine informatii potrivit carora manifestatiile de protest din Tibet au fost orchestrate de oamenii fideli lui Dalai Lama, liderul spiritual al calugarilor. Acuzatia (in sprijinul careia Jiabao nu a oferit vreun argument) a fost respinsa de sustinatorii lui Dalai Lama.

"Evenimentele din Lhassa au avut ca scop sabotarea Jocurilor Olimpice", a mai afirmat premierul chinez, referindu-se la cel mai mare eveniment sportiv al lumii, programat sa se desfasoare la Beijing, in luna august.

Revoltele din Tibet, reprimate de fortele de ordine chineze, au provocat moartea a peste 100 de persoane, dupa cum afirma calugari tibetani refugiati in India. Bilantul oficial spune ca si-au pierdut viata doar 13 persoane.

Premierul chinez a recunoscut ca miscarile de protest din Lhassa s-au propagat si in alte regiuni, insa a confirmat pozitia inflexibila a guvernului in chestiunea Tibet: "Daca Dalai Lama renunta la ideea independentei, poarta dialogului este larg deschisa".

Liderul tibetan aflat in exil, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Dalai Lama a afirmat in mai multe rinduri ca militeaza pentru o autonomie a Tibetului, si nu pentru independenta, angajament pe care China nu il considera "serios": in viziunea Beijingului, recentele evenimente din Lhassa demonstreza ca declaratiile diplomatice ale lui Dalai Lama sunt "minciuni".

Fara boicot

Presedintele Comitetului International Olimpic, Jacques Rogge a declarat marti dimineata ca nu se pune problema unui boicot al Jocurilor de la Beijing si ca niciun membru afiliat al CIO nu a solicitat in mod oficial un asemenea demers.

Declaratia lui Rogge vine la citeva ore dupa ce Comitetele Olimpice din Uniunea Europeana au dat o declaratie oficiala prin care resping ideea boicotarii Jocurilor Olimpice.

"Experienta ne arata ca niciodata boicotul nu a reprezentat o solutie", au declarat oficiali UE.