​Magnus Carlsen, campionul mondial en-titre, a anunțat că nu își va apăra în 2023 coroana. Norvegianul renunță să participe la Campionatul Mondial de Șah, anunțul liderului din sportul minții fiind făcut în cursul zilei de miercuri, relatează AFP.

Magnus CarlsenFoto: Foto Olimpik/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Magnus Carlsen renunță la titul mondial din șah: Nu se mai simte motivat

„Nu sunt motivat de ideea de a disputa un nou meci. Cred că, pur şi simplu, nu am mare lucru de câştigat şi nu îmi place asta”, a declarat Carlsen în primul episod al podcast-ului său „The Magnus Effect” (Efectul Magnus).

Carlsen a lăsat în mai multe rânduri să se înțeleagă că ar putea abandona titlul mondial fără luptă. Norvegianul este campion mondial de aproape zece ani.

Al cincilea titlu mondial a venit pentru Magnus după o victorie cu 7,5 la 3,5 în fața rusului Ian Nepomniaci.

„Deşi sunt sigur că ar fi un meci interesant din motive istorice (n.r. în contextul războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina) şi nu numai, nu am niciun chef să joc şi nu o voi face”, a spus Carlsen în podcastul dat publicității în cursul zilei de miercuri.

Cel mai probabil, chinezul Ding Liren și rusul Ian Nepomniaci se vor lupta pentru titlul mondial din șah

În cazul în care și-ar fi apărat cu succes încă o dată titlul mondial (ar fi fost pentru a șasea oară când cucerea coroana), Magnus Carlsen i-ar fi egalat pe germanul Emanuel Lasker (campion mondial între 1894 şi 1921) şi pe sovieticul Mihail Botvinik (campion al lumii între 1948 şi 1963 - interval în care totuși și-a cedat și de două ori coroana mondială).

„Am impresia că este momentul să renunţ la aceste meciuri de campionat mondial. Nu exclud o revenire în viitor, dar nu aş conta prea mult pe asta. Ca sa nu existe îndoială, nu mă retrag din şah, voi rămâne un jucător activ” - Magnus Carlsen (31 de ani), citat de Agerpres.

De retragerea norvegianului ar urma să beneficieze al doilea clasat în Turneul Candidaţilor, chinezul Ding Liren (29 de ani), care va fi probabilul adversar al lui Ian Nepomniaci (31 de ani) pentru titlul mondial.