Romania a ocupat primul loc in clasamentul pe medalii la Campionatele Balcanice de atletism pentru seniori de la Novi Pazar (Serbia), desfasurate sambata si duminica. Tara noastra a obtinut 23 de medalii, dintre care 7 de aur, 7 de argint si 9 de bronz, fiind urmata in clasamentul pe natiuni de Serbia si Grecia, anunta Agerpres.

Dupa trei medalii de aur cucerite sambata, atletii romani au castigat duminica alte patru medalii de aur, prin Cosmin Ilie Dumitrache la 110 m garduri (14 sec 06/100), Adela Paulina Baltoi la 3.000 m (9 min 29 sec 16/100), Cristina Negru la 5.000 m (16 min 36 sec 98/100) si stafeta feminina de 4x400 m (Camelia Florina Gal, Anamaria Ionita, Roxana Maria Ene si Bianca Razor), in 3 min 37 sec 29/100.

Cele trei medalii de argint de duminica au fost obtinute de Anamaria Nesteriuc la 100 m garduri (13 sec 19/100), Bianca Denisa Razor la 200 m (23 sec 62/100) si stafeta masculina de 4x400 m (Marius Serban, Madalin Dorian Gheban, Attila Csongor Nagy, Pavel Nichitus), in 3 min 20 sec 66/100.

Medalii de bronz au fost cucerite de Anamaria Ionita la 100 m garduri (13 sec 37/100), Marian Oprea la triplusalt (15,93 m), Sergiu Ursu la disc (57 sec 55/100), Camelia Florina Gal la 200 m (24 sec 00/100), Ilie Alexandru Corneschi la 3.000 m (8 min 33 sec 32/100), Lenuta Petronela Simiuc la 1.500 m (4 min 23 sec 09/100).

De asemenea, u fost aproape de medalie, dar au terminat pe locul 4, cinci atleti romani: Bianca Lazar Fazecas la aruncarea ciocanului (62,47 m), Ionut Andrei Neagoe la 200 m (21 sec 37/100), Catalin Atanasoaiei la 3.000 m obstacole (9 min 08 sec 47/100), Angela Morosanu la saritura in lungime (6,29 m), Stefan Iulius Gavril la 3.000 m (8 min 34 sec 15/100).

Pe locul 5 au terminat Razvan Andrei Deliu la saritura cu prajina (4,80 m) si Andreea Huzum-Vitan la aruncarea greutatii (14,03 m).