Ciclistul galez Geraint Thomas este primul purtator al tricoului galben in editia 2017 a Turului Frantei, sambata, la Dusseldorf (Germania), dupa victoria sa in prima etapa, un contratimp individual de 14 kilometri, informeaza Agerpres.

Geraint ThomasFoto: letour.fr

Coechipierul sau, englezul Chris Froome, castigatorul ultimei editii si favorit al cursei, a incheiat pe locul 6 in aceasta etapa marcata de cazatura si abandonul spaniolului Alejandro Valverde, pe un traseu devenit foarte alunecos din cauza ploii.

Thomas, 31 de ani, imbraca pentru prima oara in cariera sa tricoul galben. Dublu campion olimpic pe pista (urmarire pe echipe in 2008 si 2012), galezul, care a castigat cursa Paris-Nisa in 2016, a fost cronometrat sambata in 16 min 04 sec. El a fost urmat la cinci secunde de elvetianul Stefan Kueng (BMC Racing) si la 7 secunde de belarusul Vasil Kirienka (Team Sky).

Dintre favoriti, Froome a realizat de departe cea mai buna operatiune, comenteaza AFP. Sosit la doar 12 secunde de coechipierul sau, el ii devanseaza cu peste 30 de secunde pe australianul Richie Porte si pe ceilalti pretendenti la podium.

In plus, columbianul Nairo Quintana a pierdut un coechipier pretios in persoana lui Valverde, cel care a incheiat pe locul 3 editia din 2015 a Turului. Valverde a abandonat dupa ce a alunecat intr-un viraj si a izbit din plin barierele.

Vezi aici momentul in care Valverde a alunecat:

Clasamentul primei etape:

1. Geraint Thomas (Marea Britanie / Team Sky) 16:04"

2. Stefan Kueng (Elvetia/ BMC Racing) +5"

3. Vasil Kiryienka (Belarus / Team Sky) +7"

4. Tony Martin (Germania/ Katusha) +8"

5. Matteo Trentin (Italia/ Quick-Step) +10"

6. Chris Froome (Marea Britanie / Team Sky) +12"

7. Jos van Emden (Ilanda / LottoNL) +15"

8. Michal Kwiatkowski (Poland / Team Sky)

9. Marcel Kittel (Germania/ Quick-Step) +16"

10. Edvald Boasson Hagen (Norvegia / Dimension Data) etc.

Duminica va avea loc etapa a 2-a, intre Dusseldorf si orasul belgian Liege, lunga de 203,5 km.

Turul Frantei se desfasoara in perioada 1-23 iulie, avand startul la Dusseldorf si sosirea pe Champs-Elysees. Distanta totala a turului este de 3.540 km si va fi parcursa in 21 de etape. In Romania, competitia poate fi urmarita in direct pe Eurosport.