​Zeynel Murat Batur, participant la semimaraton in cadrul Runatolia, maratonul international din Antalya, a murit, duminica, dupa ce s-a prabusit la pamant la 500 de metri de linia de sosire, relateaza dha.com.tr, conform News.ro.

Batur concura la semimaraton alaturi de un grup de prieteni. El s-a prabusit cu jumatate de kilometru inainte de sosire si in ciuda eforturilor medicilor prezenti la fata locului nu a mai putut fi salvat.

Zeynel Murat Batur avea 36 de ani si a alergat anterior la inca trei editii ale maratonului din Antalya.

La maratonul international Runatolia au participat 11.200 de alergatori. Castigatori au fost Serdar Cetin la masculin si Natalia Gyurten la feminin. La semimaraton, s-au impus Fetene Alemu Regesa la masculin si Yayla Kilic la feminin.