Nico Rosberg a castigat, duminica, titlul mondial la Formula 1, dupa 34 de ani de cand tatal sau Keke Rosberg a reusit aceeasi performanta. Germanul face parte acum din lista celor care au devenit campioni mondiali in familie, tatal si fiul s-au impus la aceeasi disciplina, scrie AFP, citat de Agerpres.

Nico Rosberg, campion mondial la Formula 1Foto: Formula1.com

Iata o mica lista a "tatilor si fiilor" campioni mondiali la aceeasi disciplina:

Canotaj

In Italia, familia Abbagnale reprezinta unul dintre numele mari din acest sport, prin cei trei frati Giuseppe, Carmine si Agostino, multipli campioni mondiali in anii '80 si '90. La finele lunii august 2013, Vincenzo, fiul lui Giuseppe, a devenit campion mondial la kaiac dublu cu carmaci.

Box

Mexicul a furnizat numeroase familii de boxeri cu un palmares bogat. Julio Cesar Chavez, omul cu 107 victorii in 115 meciuri, campion mondial la superpana WBC (1984-1987), usoara WBA (1987-1989) si din nou WBC (1988-1989), precum si la categoria superusoara WBC (1989-1994; 1994-1996) si IBF (1990-1991), a transmis mostenirea fiului sau, Julio Cesar Junior, la randul sau campion mondial la categoria mijlocie in versiunea WBC (2011-2012).

Cricket

Australianul Geoff Marsh a deschis calea dupa ce a castigat Cupa Mondiala din 1987 ca jucator, apoi pe cea din 1999 in calitate de antrenor al Australiei. Fiul sau Mitchell merge pe urmele sale, devenind campion mondial in 2015.

Ciclism

La ciclocros, olandezii Van der Poel sunt inegalabili. Tatal, Adrie, a fost campion mondial al disciplinei in 1996. Iar noua vedeta a acestui sport este nimeni altul decat fiul sau Mathieu, devenit campion mondial in 2015, la doar 20 de ani.

Scrima

La sabie masculin, exista dinastia Montano! Gratie bunicului Aldo (campion mondial individual in 1938 si 1947), fiului sau Mario Aldo (1973, 1974) si nepotului Aldo (2011), fiul lui Mario Aldo, care poarta acelasi prenume cu al bunicului sau, Italia a colectionat titlurile de onoare de-a lungul a generatii.

Handbal

Spania si Franta, doua mari tari ale handbalului, au cunoscut doua familii de aur. Pascal Mahe, campion mondial in 1995 si unul dintre elementele de baza ale francezilor, este tatal lui Kentin Mahe, campion mondial si el 20 ani mai tarziu, in 2015. O performanta si mai notabila o reprezinta titlurile mondiale cucerite simultan de Valero Rivera, tata si fiu, la Mondialul din 2013: primul era antrenorul echipei, iar cel de-al doilea extrema stanga a nationalei.

Formula 1

Titlul mondial cucerit de Nico Rosberg dupa cel al tatalui sau Keke nu este o premiera. Britanicul Damon Hill este cel care a devenit primul "fiu de campion mondial" in Formula 1, in 1996. Mai precis dupa 28 de ani de la ultimul titlu cucerit de tatal sau Graham, dublu campion mondial (1962, 1968).

Moto

Dinastia Roberts a lasat o frumoasa urma pe circuite. A inceput cu Kenny Roberts, triplu campion mondial la categoria regina (500 cmc) in 1978, 1979 si 1980. Fiul sau, Kenny Roberts Jr, a mers pe aceeasi linie, devenind campion mondial tot la 500 cmc in anul 2000.