Elizabeta Samara, detinatoarea titlului continental, a ratat calificarea in finala probei de simplu feminin din cadrul Campionatelor Europene de tenis de masa de la Budapesta, obtinand astfel medalia de bronz. Romania a cucerit patru medalii la Europenele din capitala Ungariei, dintre care una de aur si trei de bronz.

Elizabeta SamaraFoto: Agerpres

Samara, locul sapte european, a fost invinsa, in semifinale, cu scorul de 4-3 (11-8, 10-12, 11-5, 11-13, 12-14, 11-8, 11-8), de Fu Yu (Portugalia), in varsta de 38 de ani si locul zece european.

In finala care va avea loc de la ora 18.30, Fu o va intalni pe Melek Hu (Turcia), locul sase european, care a trecut, cu scorul de 4-0 (11-5, 11-3, 11-3, 11-6), de Jie Li (Olanda), locul cinci european.

Samara a castigat titlul european in 2015, la Ekaterinburg. Romanca mai are alte trei titluri europene in palmares: Aarhus (2005, proba pe echipe), Stuttgart (2009, la dublu), Istanbul (2011, la dublu mixt).

Romania a incheiat Campionatele Europene de tenis de masa de la Budapesta cu patru medalii, aur pentru Daniela Dodean Monteiro in proba de dublu mixt alaturi de sotul ei, portughezul Joao Monteiro, si bronz pentru Elizabeta Samara (simplu), pentru perechea Elizabeta Samara/Daniela Dodean Monteiro (dublu feminin) si pentru cuplul Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt).