Grupul de hackeri rusi Fancy Bears a dezvaluit vineri o noua lista cu 41 de sportivi participanti la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, care au primit exceptii de uz terapeutic, informeaza L'Equipe. Printre cei vizati se numara si ciclistul elvetian Fabian Cancellara, baschetbalistul sarb Milos Teodosic, jucatorul german de tenis de masa Timo Boll sau inotatorul sud-african Cameron van der Burgh.

Fabian Cancellara, campion olimpic la JO 2016Foto: rio2016.com

In aceasta a cincea serie de date publicate de hackerii care au spart serverele WADA apar patru sportivi australieni, sapte canadieni, un croat, doi danezi, doi germani, sase britanici, cinci italieni, un japonez, doi sarbi, un sud-african, doi elvetieni, un suedez si sapte americani.

Grupul rus de hackeri Fancy Bears a spart serverele WADA si a postat, la 13 septembrie, primele date medicale prin care se arata ca nume mari ale sportului american, ca jucatoarele de tenis Serena si Venus Williams, gimnasta Simone Biles si baschetbalista Elena Delle Donne, participante la JO, au folosit substante interzise pe baza unor certificate medicale.

Fancy Bears a dat publicitatii, in noaptea de 14 spre 15 septembrie, o noua lista cu 25 de sportivi participanti la JO de la Rio, care au primit exceptii de uz terapeutic, printre care si canotoarea Roxana Cogianu. A treia lista a fost publicata la 16 septembrie si continea date medicale ale unui grup de 11 sportivi. A patra lista, in care apareau numele a 26 de sportivi, a fost data publicitatii la 19 septembrie.

Citeste si:

WADA a aprobat doua exceptii de uz terapeutic in cazul lui Rafael Nadal

Hackerii rusi au publicat numele altor 11 sportivi care au primit exceptii de uz terapeutic la Jocurile Olimpice

Numele canotoarei Roxana Cogianu apare in scandalul spargerii bazei de date a WADA - Noi informatii confidentiale publicate de hackerii rusi

Posibil caz de dopaj la nivel inalt: Serena Williams si gimnasta Simon Biles ar fi fost depistate pozitiv la JO