Presedintele COSR, Alin Petrache, si-a prezentat demisia, luni, in cadrul sedintei Comitetului Executiv al COSR, el motivandu-si decizia prin neindeplinirea obiectivului la Jocurile Olimpice de la Rio, informeaza News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Avand in vedere ca echipa olimpica a Romaniei nu a reusit la Jocurile Olimpice de la Rio sa-si indeplineasca obiectivul asumat de Comisia Tehnica si federatiile nationale (6-8 medalii), si asa cum am anuntat deja ca voi face, astazi mi-am depus demisia din functia de presedinte al COSR in fata Comitetului Executiv, care va urma pasii statutari pentru preluarea prerogativelor. Regret enorm ca nu le-am putut oferi romanilor medaliile si rezultatele pe care si le doreau. Stiu ca am facut tot ce a depins de mine in ultimii doi ani, dar din pacate criza sportului romanesc este una profunda si care nu poate fi rezolvata cu solutii de moment", a declarat Alin Petrache, luni, dupa sedinta de la COSR.

Petrache a vorbit si despre problemele legate de echipamentul sportiv de la Rio: "Referitor la chestiunea legata de disfunctionalitatile echipamentului sportiv de la Rio, am incredere totala in institutiile statului ca isi vor face datoria cu prisosinta si astept finalizarea anchetei organelor abilitate, dar si pe cea interna a COSR. Toata lumea trebuie sa inteleaga ca sportul romanesc este fix pe locul in care s-a vazut la Rio. Consider ca demonstrez, din nou, ca nu am tinut niciodata la functii sau la anumite pozitii, indiferent de importanta acestora. Raman acelasi manager sportiv onest, care spune ce gandeste, indiferent cat de urat suna adevarul uneori si care isi respecta cuvantul", a mai adaugat Petrache.

Alin Petrache a precizat ca nu va mai candida la vreo functie in cadrul COSR la urmatoarele alegeri.

"Ca sa evitam orice speculatie de presa si ca sa fie clar pentru toti editorialistii care isi mai aduc aminte de sportul romanesc la fiecare insucces al acestuia, nu doresc sa mai candidez pentru vreo functie in cadrul COSR la urmatoarele alegeri", a incheiat Petrache.

Alin Petrache era presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman din 2014.

Romania a obtinut doar 5 medalii la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro: aur - echipa feminina de spada, argint - Florin Mergea si Horia Tecau (tenis), bronz - echipajul feminin de canotaj 8 plus 1, Gabriel Sincraian (haltere) si Albert Saritov (lupte libere, categoria 97 kilograme).

Performanta delegatiei Romaniei la JO de la Rio a fost a doua cea mai slaba din istorie, dupa editia de la Helsinki (1952), cand tricolorii au bifat patru medalii.