Presedintele Comitetului Olimpic Roman, Alin Petrache, isi va depune mandatul dupa JO de la Rio

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 15 august 2016, 2:15 Sport | Alte sporturi

Alin Petrache
Foto: Facebook
Presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, Alin Petrache, a anuntat ca isi va depune mandatul dupa Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. ''In calitate de presedinte al COSR, voi face ceea ce am anuntat inca de la inceputul anului, imi voi depune mandatul Adunarii Generale pentru ca analiza activitatii sa nu fie blocata de niciun considerent ierarhic. Acelasi lucru il voi cere vicepresedintilor COSR si tuturor membrilor Comitetului Executiv'', a anuntat Alin Petrache, citat de Agerpres.

Revenit de urgenta in tara, ''pentru o urgenta medicala a unuia dintre copii'', Petrache a precizat ca dupa Jocurile Olimpice va urma o analiza in cadrul Adunarii Generale a COSR in legatura cu ''toata activitatea de pregatire a sportivilor, rezultatele obtinute de fiecare federatie, de fiecare sportiv si responsabilitatea ce revine fiecaruia, inclusiv factorilor de conducere, atat din cadrul COSR, cat si al federatiilor si cluburilor sportive. Toata aceasta analiza si masurile ce vor fi decise vor fi prezentate transparent, deschis, opiniei publice prin intermediul media''.

Presedintele COSR a multumit ''tuturor sportivilor romani aflati in intrecerea olimpica, este un fapt meritoriu ca s-au calificat indeplinind baremele olimpice. O mentiune pentru toti cei care si-au onorat participarea cu rezultate meritorii si recunostinta noastra pentru cei care au urcat pe podiumul olimpic. De asemenea, un gand bun, de multumire pentru toti membrii staff-urilor tehnice, antrenori, medici, analisti, kinetoterapeuti. Victoriile sunt doar ale lor, ale sportivilor si ale celor care i-au pregatit''.

Petrache s-a referit si la ''calitatea slaba, indoielnica a unora dintre echipamentele sportive ale Echipei Olimpice a Romaniei'', cerandu-si scuze in numele personal si al COSR, atat sportivilor care au avut de suferit, cat si opiniei publice.

''La intoarcerea in tara, dupa Jocurile Olimpice, vom demara o ancheta interna in cadrul COSR pentru a stabili cine se face vinovat si care sunt masurile luate, sanctiunile aplicate. Toti cei vinovati vor plati, indiferent de locul pe care il ocupa. Vom informa neintarziat opinia publica de rezultatele anchetei. COSR va pune in continuare la dispozitia organelor Statului toate datele si informatiile solicitate in acest caz'', a mentionat Petrache.

Presedintele COSR, care va pleca luni la Rio, pentru a fi in continuare alaturi de sportivii romani aflati in concurs, a avut cuvinte de multumire si pentru toti cei care au fost alaturi de delegatia Romaniei la JO de la Rio, spectatori, radioascultatori si telespectatori. ''Am simtit inimile romanilor din tara si de pretutindeni batand alaturi de Echipa Olimpica. Sportivii romani aflati in concurs in zilele ce urmeaza au nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. Speram sa se ridice tricolorul pe catargul olimpic, sa auzim imnul national al Romaniei din nou la Rio. Hai Romania!'', a mai spus Petrache.

Romania are pana acum patru medalii cucerite la Rio, aurul echipei feminine de spada, argintul obtinute de tenismenii Florin Mergea si Horia Tecau la dublu masculin, bronzul luat de Gabriel Sincraian la haltere (cat. 85 kg) si cel cucerit de canotoarele de la 8+1.












Citeste pe Stirile ProTV

VIDEO USS Zumwalt, nava militara invizibila de ultima generatie, perla a coroanei Marinei americane, s-a stricat in Canalul Panama

USS Zumwalt, nava militara invizibila de ultima generatie, "perla a coroanei" Marinei americane, s-a stricat in canalul Panama, acolo unde se gasea in drum spre baza navala din San Diego, a anuntat Marina Statelor Unite.
1064 vizualizari
  • +2 (2 voturi)    
    Petrache si lupul DNA (Luni, 15 august 2016, 8:44)

    Plagarus [utilizator]

    Scoala brilianta de la Adrian Petrache, Adrian Bittner si Dorin Cocos,
  • 0 (0 voturi)    
    inlocuitor (Luni, 15 august 2016, 22:10)

    anion [utilizator]

    S-a gasit deja inlocuitorul. In piata se vorbeste de o rotatie cu Ponta la sefia COR. Asemanari sunt; ambii au doctorat obtinut prin plagiat, ambii o sa-l piarda cat de curand, Ponta l-a propus pe Petrache in functie, Petrache l-ar propune pe Ponta.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri