Seful laboratorului antidoping din Rusia, Gigori Rodcenko, a demisionat in noaptea de marti spre miercuri, in urma acuzatiilor de "dopaj organizat" in atletismul rus, care va trebui sa dea rapid explicatii pentru a evita suspendarea de la Jocurile Olimpice 2016, care vor avea loc la Rio de Janeiro, transmite Agerpres.

Control antidopingFoto: AGERPRES

Conform Agentiei Mondiale Antidoping (AMA), 1.417 esantioane au fost distruse in decembrie 2014, inaintea vizitei comisiei sale de ancheta, care a carei sosise fusese anuntata directorului laboratorului, Grigori Rodcenko.

Acesta si-a inaintat demisia, marti seara, ministrului rus al Sportului, Vitali Mutko, care l-a inlocuit cu un specialist al laboratorului, Maria Dikunet,, conform agentiilor TASS si Interfax.

Rodcenko "a decis sa demisioneze pentru a lua cu el toata negativitatea", a declarat ministrul, citat de TASS.

AMA a anuntat marti suspendarea cu efect imediat a acreditarii laboratorului antidoping de la Moscova, prima consecinta a recomandarilor formulate luni de o comisie independenta de ancheta asupra scandalului in care se amesteca doparea sportivilor si coruptia in Rusia.

Rusia ar trebui suspendata din toate competitiile, inclusiv de la Jocurile Olimpice de la Rio, in 2016, din cauza cazurilor de dopaj, care nu ar fi "putut exista" fara consimtamantul guvernului, a afirmat luni Agentia Mondiala Antidopaj.

Serviciile secrete rusesti apar mentionate in mai multe randuri in raportul Agentiei Mondiale Antidoping, care creioneaza un tablou sumbru al atletismului in Rusia. Acest agenti ai FSB-ului, succesorul KGB, sunt pusi sub acuzare pentru omniprezenta lor in laboratoarele care efectueaza controalele antidoping.