Primii doi cei mai puternici oameni din lume, desemnati la editia de anul trecut a "Strongman Champions League", in special austriacul Martin Wildauer, campionul SCL 2014 si alti 11 concurenti, printre care trei romani se intrec sambata si duminica, in Piata Mare din Sibiu, in editia din Romania a acestui concurs celebru, transmite Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Primele trei din cele patru probe programate sambata la Sibiu, au fost castigate de bulgarul Stojan Todorchev, polonezul Krszystof Radzikowski si estonianul Lauri Nami.

Stojan Todorchev (Bulgaria) a castigat sambata, prima proba, Hercules Hold Cars, cu timpul de 30,11 secunde. Hercules Hold Cars este o proba pentru sportivii rezistenti. Acestia trebuie sa tina cat mai mult timp doua masini aflate pe o rampa de 5,5 metri lungime si un metru inaltime. Cele doua masini au cantarit trei tone. Castigatorul a fost desemnat concurentul care a tinut masinile cat mai mult timp. Inainte de concursul din Romania, Stojan Todorchev ocupa locul opt, in clasamentul general al SCL. Este nascut in 27 octombrie 1984, are 1,97 metri inaltime si o greutate de 160 kilograme.

Krszystof Radzikowski (Polonia) a castigat a doua proba, Log Lift, cu opt repetari. Castigator anul trecut si liderul clasamentului general 2015, polonezul s-a intors la Sibiu si va incerca sa-si apare titlul obtinut aici sezonul trecut. "Log lift" este o proba de viteza si forta. Concurentii au fost nevoiti sa ridice un bustean cu o greutate de 140 de kilograme deasupra capului, iar castigatorul a reusit cele mai multe repetari intr-un minut.

Estonianul Lauri Nami a castigat proba Bus Pull, cu 13,8 metri. Lauri Nami este clasat pe locul 11 la nivel mondial si anul trecut a ocupat locul opt la SCL Romania. Este nascut in 1 ianuarie 1979, in Estonia. Are 1.85 metri inaltime si o greutate de 150 kg. Truck sau Bus Pull, este o proba de contratimp in cadrul careia concurentii au fost nevoiti sa traga un autocar greu de 13,7 tone pe o distanta de 30 de metri.

Ultima proba a fost cea numita "Wheel flip", prin care concurentii trebuie sa rostogoleasca un cauciuc cu o greutate aproximativa de 380-400 kilograme pe o distanta de 20 metri. Castigatorul este cel care termina proba in cel mai scurt timp.

Romania este reprezentata la acest concurs de trei concurenti: Alex Arginteanu, Mutasem Srieh si Claudiu Holeleu-Groza. Alex Arginteanu a fost primul concurent la proba Bus Pull. El a reusit sa traga autocarul pe o distanta de 11,05 metri. Alex Arginteanu este primul atlet roman confirmat pentru SCL Romania 2015. El revine la Sibiu, dupa participarea de anul trecut. Este castigatorul Strongman Mamaia in 2013, 2015 si 2015.

La concurs este prezent si campionul SCL de anul trecut, austriacul Martin Wildauer, care vrea sa castige etapa de la Sibiu. Acesta isi revine dupa o accidentare.

Duminica concurentii vor mai avea de dus la bun sfarsit alte trei probe.