Suspiciuni cu privire la numerosi atleti care au castigat medalii in perioada 2001-2012, in special legate de sportivi rusi si kenyeni, au aparut dupa ce televiziunea ARD si The Sunday Times au prezentat informatii cu privire la rezultatele a 12.000 de teste de sange, informeaza Mediafax, citand BBC. Agentia Mondiala Antidoping (WADA) a anuntat, pe site-ul oficial, ca o comisie independenta va desfasura o ancheta cu privire la suspiciunile de dopaj din atletismul mondial, ca urmare a dezvaluirilor din presa.

"Avand in vedere natura acuzatiilor, situatia va fi anchetata de Comisia Independenta a WADA. Aceste acuzatii necesita o analiza atenta pentru a se stabili data au existat incalcari ale Codului Antidoping si daca s-a intamplat acest lucru cum trebuie sa actioneze WADA si/sau alte foruri", a precizat presedintele Agentiei Mondiale Antidoping, Craig Reedie.

ARD si The Sunday Times au obtinut accesul la documente ce apartin Federatiei Internationale de Atletism (IAAF). Cele 12.000 de teste de sange au fost facute unui numar de 5.000 de sportivi.

Conform unor experti consultati de BBC, documentele arata ca o treime din medaliile din probele de anduranta de la Jocurile Olimpice si Campionatele Mondiale in perioada 2001-2012 au fost castigate de atleti ale caror teste au avut rezultate suspecte.

Este vorba de 146 de medalii, dintre care 55 de aur, si niciunui sportiv cu astfel de rezultate suspecte nu i s-a retras medalia. La peste 800 de sportivi testele sangvine au avut rezultate cel putin anormale sau care sugereaza ca atletii respectivi s-au dopat.

Zece medalii de la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, au fost castigate de sportivi cu rezultate dubioase la testele antidoping. La unele finale, toti cei trei atleti de pe podium au avut rezultate suspecte la testele de sange. Peste 80 la suta din medaliile ce au revenit Rusiei au fost castigate de atleti cu rezultate dubioase, iar in cazul Kenyei 18 sportivi cu rezultate suspecte la teste au castigat medalii. Sportivi celebri, precumMo Farah si Usain Bolt, nu au avut rezultate anormale la testele antidoping.