Andreea Mitu a obtinut, marti, calificarea in turul doi al turneului WTA de la Bad Gastein (Austria), dupa ce a invins-o pe Barbara Haas (Austria - wild card).

Andreea MituFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Mitu s-a impus in trei seturi, scor 6-1, 6-7(5), 7-6(5), partida intinzandu-se pe durata a doua ore si 59 de minute. In urmatorul meci, Mitu o va intalni pe invingatoarea partidei dintre Anna Schmiedlova (castigatoare la BRD Bucharest Open) si Patricia Mayr-Achleitner (Austria).

Andreea va primi € 2,742 si 30 de puncte WTA pentru calificarea in turul doi.

Ana Bogdan a parasit competitia in runda inaugurala, ea fiind invinsa de Maryna Zanevska (venita din calificari), scor 6-4, 6-2.

Competita austriaca este dotata cu premii totale in valoare de $226,750 si este de tip "International". In 2014, turneul a fost castigat de Andrea Petkovic.