Atleta etiopiana Genzebe Dibaba a stabilit, la reuniunea in sala de la Stockholm, un record mondial in proba de 5.000 de metri, parcurgand distanta in 14 minute, 18 secunde si 86 de sutimi, informeaza L'Equipe.

HotNews.roFoto: Hotnews

Precedentul record, de 14 minute, 24 de secunde si 37 de sutimi ii apartinea din data de 18 februarie 2009 tot unei sportive din Etiopia, Meseret Defar.

Dibaba detine in prezent recordurile in sala la 1.500 m, 3.000 m si 5.000 m, fiind prima femeie care reuseste o astfel de tripla, informeaza Mediafax.