Catalina Ponor (27 de ani) si Marian Dragulescu (34 de ani), in prezent retrasi din activitatea competitionala, vor sa revina in competitie, anunta intr-un articol Federatia Internationala de Gimnastica (FIG), bazandu-se pe faptul ca amandoi au facut cerere sa intre in lista de controale antidoping, transmite Agerpres. De altfel, presedintele Federatiei Romane de Gimnastica, a declarat pentru Mediafax ca Marian Dragulescu si Catalina Ponor au fost inscrisi in sistemul de control antidoping WADA, dupa ce fostii gimnasti au anuntat ca doresc sa revina in competitii.

Catalina Ponor Foto: Hotnews

"Amandoi au dorinta de a reveni in activitate, care inseamna din punctul nostru de vedere sa-i inscriem in sistemul de control WADA cu sase luni inainte de o eventuala revenire clara in competitii. Tinand cont de dorinta lor, am luat aceasta decizie fara de care nu ar putea concura daca ar ajunge la acel punct", a declarat Stoica.

Seful FRG a mai spus ca Marian Dragulescu se pregateste si cu lotul Romaniei, in timp ce Catalina Ponor se afla inca in Puerto Rico, sustinand pregatirea pe cont propriu.

"Amandoi se pregatesc prin mijloace proprii, si chiar daca se pregatesc si cu loturile, ma refer la Marian Dragulescu, nu au niciun fel de subventie din partea noastra. Este ceva legat de renta lor viagera care nu se poate suprapune cu o alta cheltuiala a statului cu pregatirea lor. Cand vor veni sa spuna: gata, intram in pregatire, noi vom anunta oficial acest lucru, obligatoriu pentru suspendarea rentei lor viagere", a spus Stoica.

El considera ca revenirea celor doi fosti multipli campioni ar fi benefica pentru ambele parti, insa doar daca vor putea ajuta echipele Romaniei.

"Daca isi vor reveni la o anumita structura de pregatire, chiar daca nu la un maxim de forma, dar undeva sa poata ajunge sa ajute echipele Romaniei, atunci cu bratele deschise ii asteptam. Va fi greu, dar nu vrem sa le taiem entuziasmul si cred ca, in mod sigur, va fi benefic pentru ambele parti", a mai spus el.

Pentru a putea sa revina in circuitul oficial, sportivii retrasi trebuie sa figureze in sistemul de controale incepand cu cel putin 6 luni inainte de competitie. Potrivit acestei prevederi, si daca nu vor fi probleme la eventuale controale, scrie FIG, Catalina Ponor ar putea concura din nou din 12 iulie anul acesta, iar Dragulescu, de pe 5 august, dar, din cate se pare, tinta lor o reprezinta editia din 2016 a Jocurilor Olimpice de la Rio.

Catalina Ponor a fost tripla campioana olimpica la Atena 2004 (pe echipe, la barna si sol), retragandu-se, prima oara, in 2007, dupa care a reaparut pe aparatele de concurs in 2011 si 2012, cand a castigat 2 medalii de aur la Campionatele europene si 2 medalii la JO de la Londra, argint la sol si bronz pe echipe.

La randul lui, Marian Dragulescu are in palmares cate 4 titluri mondiale la sol (2001, 2002, 2006 si 2009) si sarituri (2001 2005, 2006 si 2009), la acest ultim aparat avand o saritura foarte bine cotata care ii poarta numele, dar si 9 titluri europene, intre care unul la individual compus in 2004. La Jocurile Olimpice, insa, nu a reusit sa ia aurul, acesta fiind motivul cel mai probabil al revenirii. Dar are o medalie de argint la sol (la egalitate cu campionul, departajat de o chichita de arbitraj la Atena) si 2 de bronz, la sarituri si pe echipe, tot in capitala Greciei.