Razvan Burleanu, presedintele FRF, a precizat luni (intr-o conferinta de presa) ca il sustine pe Alin Petrache (presedintele Federatiei Romane de Rugby si deputat din partea PSD) pentru functia de presedinte al COSR. In cursa vor mai intra Octavian Bellu si Elisabeta Lipa (fosta sportiva a confirmat pentru HotNews.ro candidatura).

Alin PetracheFoto: frr.ro

"Avand in vedere ca in perioada urmatoare avem alegeri pentru Comitetul Olimpic si Sportiv Roman, vreau sa anunt ca il sustin pe Alin Petrache pentru functia de presedinte. Consider ca rezultatele pe care le-a obtinut in aceasta perioada ca presedinte al Federatiei Romane de Rugby precum si determinarea pe care a avut-o pentru a contribui la dezvoltarea sportului romanesc in general prin regandirea Legii Sportuluil il recomanda pe Alin Petrache pentru ocuparea acestei functii", a spus Razvan Burleanu.

La alegerile pentru presedintia COSR va candida si antrenorul lotului national de gimnastica, Octavian Bellu, care a declarat, luni, pentru Mediafax, ca isi va depune dosarul pana marti, data limita pentru inscrierea in cursa electorala.

De asemenea si Elisabeta Lipa isi va depune dosarul de candidatura, fosta campioana olimpica confirmand pentru HotNews.ro acest lucru.

Octavian Morariu si-a anuntat demisia din functia de presedinte al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COSR) in cadrul Adunarii Generale a forului din 15 aprilie.

Morariu, in varsta de 53 de ani, a decis sa renunte la sefia COSR pentru a se dedica activitatii din cadrul Comitetului International Olimpic.

Candidaturile la presedintia COSR se pot depune pana marti (n.r. 29 aprilie), iar alegerile vor avea loc la 29 mai, sustine Mediafax.