Lucian Bute este de acord sa lupte pe terenul adversarului Carl Froch, "Mister KO" precizand ca are experienta necesara pentru a accepta un meci la Nottingham. "Froch este un adversar puternic, cu o barbie rezistenta. Imbratisez ideea de a lupta pe terenul adversarului, acest lucru imi va da energie", a precizat Bute, citat de presa canadiana.

Lucian ButeFoto: HotNews.ro

Nu-i este teama sa se lupte in Anglia

"Cred ca la toata experienta pe care o am acum, este timpul ca eu sa lupt departe de casa si stiu ca nu va fi usor. Insa cred ca am experienta din punct de vedere psihologic, dar si puterea sa administrez totul. Va fi ceva special pentru mine. Stiu cum este sa lupti in fata a 15.000 de oameni, iar adversarul sa aiba doar 100 de fani in public. Acum, daca voi merge la Nottingham, vor fi 15.000 de fani impotriva mea si doar 100 de partea mea, astfel ca voi simti cum este sa lupti departe de casa. Imbratisez ideea de a lupta pe terenul adversarului. Acest lucru imi va da energie, voi fi mai agresiv, voi fi solid si intentionez sa obtin un rezultat important departe de casa, iar acest lucru imi va face bine" - Lucian Bute, citat de boxinginsider.com, conform Mediafax.

Carl Froch, un pugilist puternic

"Dupa cum toata lumea stie, el este un tip mare. Este puternic si are o barbie rezistenta. Nu face prea des pasul inapoi, ii place sa puna presiune pe adversarul sau tot timpul. Cred ca daca cineva sta drept in fata lui, s-ar putea sa aiba probleme mari si trebuie sa te astepti la asa ceva. Este curajos si are o vointa puternica de a castiga. Cred ca va fi un meci mare", a completat Lucian Bute.

Vrea sa urce in categorie

"Mi-ar placea sa stau cat mai mult la supermijlocie, sa ma bat cu toata lumea, sa unific centurile si apoi sa urc in categorie", a conchis Bute.

Lucian Bute: 30-0-0, 24 KO

1,87 metri, 76,15 kg, club Interbox.

Nascut pe 28 februarie 1980, la Pechea, Galati.

Lucian Bute este neinvins in 30 de meciuri, din acestea 24 de victorii au fost obtinute prin KO. Romanul a castigat titlul in octombrie 2007, invingandu-l prin KO in runda a 11-a pe columbianul Alejandro Berrio. Pana acum, Bute si-a aparat cu succes titlul de opt ori: in februarie 2008, in fata americanului William Joppy (KO), in octombrie 2008, in fata mexicanului Librado Andrade (la puncte), in martie 2009, in fata columbianului Fulgencio Zuniga (KO tehnic), in noiembrie 2009, in fata mexicanului Librado Andrade (KO), in aprilie 2010 in fata columbianului Edison Miranda (KO), in octombrie 2010, in fata americanului Jesse Brinkley (KO tehnic), in martie 2011 in fata irlandezului Brian Magee (KO in repriza a zecea), in iulie 2011 in fata lui Jean Paul Mendy (KO in repriza a patra) si in noiembrie 2011 in fata lui Glen Johnson (la puncte, decizie unanima).