Patinatorul rus Evgheni Plusenko, campion olimpic in 2006 si triplu campion mondial, va reveni in competitii la finalul lunii, a anuntat antrenorul sau, Aleksei Misin, potrivit AFP.

Evgheni Plusenko, in spectacolul Kings on Ice de la BucurestiFoto: Agerpres

Plusenko, in varsta de 29 de ani, va evolua la Campionatele Rusiei la finalul lunii, fiind prima sa competitie dupa Jocurile Olimpice de la Vancouver, din 2010, unde a fost invins de americanul Evan Lysacek.

"Cand Plusenko a revenit prima oara l-am considerat un erou. Acum, cand revine a doua oara, il consider un supererou, pentru ca este extrem de complicat sa faci acest lucru", a explicat Misin, care il antreneaza pe sportiv de la 18 ani.

Plusenko anuntase in noiembrie 2010 ca spera sa evolueze la Jocurile Olimpice de la Soci, in tara sa, in 2014.

Insa el a fost suspendat un an, pana in iunie, pentru ca a evoluat in spectacole pe gheata remunerate si a facut acest lucru fara a avea acordul federatiei internationale.

Rusul are in palmares un titlu olimpic (2006), doua medalii olimpice de argint (2002, 2010), trei titluri mondiale (2001, 2003, 2004) si sase europene (2000, 2001, 2003, 2005, 2006, 2010).