Lucian Bute: "Simt ca fac parte din SuperSix, credibilitatea mea va creste daca-l voi invinge categoric pe Glen Johnson"

de Adrian Ilincescu     HotNews.ro
Miercuri, 26 octombrie 2011, 11:52 Sport | Alte sporturi

Lucian Bute cu tricolorul Romaniei
Foto: Reuters
​Lucian Bute isi va pune in joc, pentru a noua oara, centura de campion mondial IBF, categoria supermijlocie, in fata lui Glen Johnson, semifinalist in puternicul turneu SuperSix. "Sunt pregatit de marea lupta. Simt ca fac parte din SuperSix infruntandu-l pe Glen. Daca voi invinge categoric, atunci credibilitatea mea se va imbunatati. Johnson are o dreapta extraordinara, trebuie sa impun eu ritmul disputei", a declarat Lucian Bute, citat de boxingscene.com. "Stiu punctele slabe ale lui Lucian", a replicat jamaicanul. Meciul Lucian Bute vs Glen Johnson se va disputa pe 5 noiembrie, in Colisee Pepsi din Quebec, urmand sa fie LiveText pe HotNews.ro.  

*Partida dintre Bute si Johnson va fi in direct pe televizunea americana Showtine, bursa lui Lucian va fi de aproximativ doua milioane de dolari.

*Interbox a precizat ca sunt sanse foarte mari ca disputa Bute vs Johnson sa aiba loc cu sala plina (15.000 de spectatori)

Bute se simte parte din SuperSix

"Sunt pregatit de marea lupta. Dupa cum stiti, m-am pregatit intens in ultima perioada, iar in acest moment ma simt increzator in fortele mele. Simt, in sfarsit, ca fac parte din marele SuperSix cu ocazia acestui meci cu Glen. Voi boxa impotriva unui sportiv care se bucura de o foarte mare credibilitate. Daca voi invinge categoric (nr. inainte de limita), atunci imaginea mea se va imbunatati. Glen Johnson stie multe dintre secretele boxului, dar cu toate acestea sper sa-l opresc. Vreau sa ma impun in fiecare repriza" - Lucian Bute, citat de boxingscene.com.

Secretul luptei cu Johnson


"Il cunosc destul de bine pe Glen, stiu ca este capabil sa loveasca fara oprire. Are o dreapta extraordinara de care trebuie sa ma feresc cat mai mult. Trebuie sa impun ritmul meciului, in caz contrar va fi o seara destul de lunga. Sunt constient de faptul ca presiunea cea mare va fi pe umerii mei" - Lucian Bute.

"Imi doresc sa castig meciul printr-un KO, dar nu fac din acest lucru un scop in sine. Ma voi bate pentru fiecare punct, sunt constient ca Johnson este un adversar redutabil. Va fi un meci spectacol, sunt incantat ca voi lupta impotriva unui nume mare precum Glen Johnson. Ne cunoastem foarte bine, mi-a fost sparring partner, dar sunt constient ca acum totul va fi diferit. Va fi o lupta de care pe care", a completat Lucian Bute.

Raspunsul lui Glen Johnson


"Bute este un nume mare in boxul mondial, il respect, imi este prieten, dar voi face tot ce este posibil pentru a-i lua centura. De aceasta data va fi o lupta adevarata, il cunosc bine din reprizele de sparring. Ii cunosc bine punctele slabe, sper sa fiu capabil sa profit de ele. Sunt cel mai bun adversar de pana acum al lui Lucian, de asta sunt sigur. Are un stil destul de dificil pentru multi dintre pugilisti, dar l-am studiat destul de bine", a declarat Glen Johnson.

Lucian Bute: 29-0-0, 24 KO
Glen Johnson: 51-15-2, 35 KO


Lucian Bute, prezentare:

1,87 metri, 76,15 kg, club Interbox.
Nascut pe 28 februarie 1980, la Pechea, Galati.

Lucian Bute este neinvins in 29 de meciuri, din acestea 24 de victorii au fost obtinute prin KO. Romanul a castigat titlul in octombrie 2007, invingandu-l prin KO in runda a 11-a pe columbianul Alejandro Berrio. Pana acum, Bute si-a aparat cu succes titlul de opt ori: in februarie 2008, in fata americanului William Joppy (KO), in octombrie 2008, in fata mexicanului Librado Andrade (la puncte), in martie 2009, in fata columbianului Fulgencio Zuniga (KO tehnic), in noiembrie 2009, in fata mexicanului Librado Andrade (KO), in aprilie 2010 in fata columbianului Edison Miranda (KO), in octombrie 2010, in fata americanului Jesse Brinkley (KO tehnic), in martie 2011 in fata irlandezului Brian Magee (KO in repriza a zecea) si in iulie 2011 in fata lui Jean Paul Mendy (KO in repriza a patra).


Citeste mai multe despre   























2245 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    Hai Bute!!!! (Miercuri, 26 octombrie 2011, 13:21)

    ionut [anonim]

    Hai Bute!!!Hai Romania!!!Va fi un meci pe cinste.Sunt sigur ca va castiga.Totul depinde de concentrarea din ring, de preagtirea de pana acum a lui Bute respectiv a adversarului, si de talentul fiecaruia care se vede in situatiile critice din momentul luptei.

    Succes maxim
  • 0 (0 voturi)    
    link (Joi, 27 octombrie 2011, 14:23)

    ionut achivoaie [anonim]

    Stie cineva vreun link unde putem vedea meciul? Presupun ca nu va fi transmis la noi, altfel ar fi fost deja promo-uri...
    multumesc


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri